Asa e omul...

Omul, nepretuita poezie a naturii...
Omul, marete versuri dintr-o oda...
Faptura vie, a crearii marturie...
Asa e omul, cules dintr-o balada...

Preamareata fiinta ce scapa dintre lumi,
Cerseste mila, fericire si deseori durere.
Paseste-n ceata deasa si intra in furtuni...
Asa e omul, cutreiera prin ere...

Cu fata acra de-atatea incercari,
Cu tamplele albite de atatea apusuri,
Nimic nu-l mai uimeste, se scalda in visari...
Asa e omul, din viata ia franturi...

Ajuns la varsta crunta in singuratate,
Scrie jurnalul rece pe foi de timp calite,
Culege amintiri din vremuri perimate...
Asa e omul, traieste si deseori se minte...

Cand norii negri i se pun in cale,
Iar soarele devine de imprumutat,
Se roaga pentru... binecuvantare...
Asa e omul, pagan cu gand curat...

Si totusi, iubesc omul, poezie mandra...
Cand versuri mii din sine iau fiinta...
Cand sufletul si trupul rime tandre canta...
Asa e omul, cufar de grea dorinta ...