Știi tu, dar, iubită dragă,
pașii ce spre cer te poartă ...
parcă-n vis sau pe pământ,
mi te scaldă-n orice gând ...
Și-s dureri cum numa' mama
știe-a strânge-n pumn sărmana...
ăsta e calvarul ființei,
să fiu pradă neputinței.
Dară tu, iubită ... tu ...
cum să sfarmi în dor și nu
vrei să-mi sufli dor, iubire,
smulgi din mine-orice trăire...
Tu... o stană umblătoare ...
mult prea cruntă visătoare...
rupe-ți-aș din sân suflarea,
să-ți știu veșnic sărutarea ...
Tu ... și cum mă-mbii în vis ?
Cum mă pierzi spre Rai închis ...
dăruindu-mi vechi păcate,
doar prin șoapte ... doar prin șoapte ...
Blestema-te-aș, dar cu fală ...
căci îmi ești preasfântă boală ...
ce-mi sugrumă azi ființa ...
zac și doare neputința ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu