Se întomnează-n noi ...

Se întomnează iar ...
Se zbate firul ierbii,
Se scurge mult amar
În apa ce beau cerbii ...

Ne vestejim și noi,
Și rătăcim în noapte
Și putrezim de ploi,
Hrănindu-ne cu șoapte.

Azi stau salcâmi să cadă,
Sub vânt rebel de toamnă,
Frunziș pe orice stradă...
Natura vrea să doarmă...

Ni-i tot mai tristă ființa
Iar sufletele fade,
Și strigă neputința
Din eul ce se zbate...

Iar norul gri și plin,
De ploaie grea și rece,
Se-avântă-n peste crinul
Ce capul dă să-l plece ...

Și ne-mbătăm trăirea
Cu-o urmă de parfum
Să nu știm amurgirea
Ce va să vină-acum...

E toamna cea mai cruntă,
Și vestejit e totul,
De frig se tot scufundă,
Și cerul și pământul ...

Se-ntomnează iar ...
ne vestejim și noi ...