n-aș fi vrut niciodată
să cunosc marea cu
plaja pe care sufletele
lenevesc despuiate,
așteptând ochi înfometați
să le soarbă ființa …
n-aș fi vrut niciodată
s-alerg desculță
printre firele mărunte
de-un nisip înfierbântat
de trupurile dezgolite
ale ființelor frământate …
n-aș fi vrut niciodată
să-mi înfrupt făptura
dintr-un apus în care
soarele însuși se pierde,
lăsând pe-aleile de valuri
urme de dor și foame…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu