Coboară toamna către ființă îmbrățișându-i sufletul, sărutându-i îngenuncheat fiecare celulă a gândului. Și plouă... plouă frământat și rece... plouă cu gânduri, suflete, amintiri, poteci, poteci frământate de pașii grăbiți spre nicăieri; și plouă cu săruturi, săruturi atât de inocente, dar toate, toate prin contopiri de ființe... și-i tot mai rece și-atât de pustiit și întomnat.
Se-așează toamna peste trupuri, amurgind doruri de ducă într-un dans al florilor ruginite. Se leapădă de orice gând văratec scuturat între acele ceasului. Atât de târziu!
Sursă foto: aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu