Pictează-mă ...

Pictează-mi fiecare colț al sufletului
pâna când penelul inimii tale
va pătrunde dincolo de firea ființei,
conturând curcubeul întru eternitatea
în care sufletele pictate își sărută
suflarea.

Pictează-mă cu dor, spic cu spic,
numărând firele fericirii
ce-mi respiră dincolo de eul trăind...
pictează-mă ...



sursă foto: aici

Te simt

Te simt de fiecare dată
când mintea ta îmi cercetează ființa ...
așteptând un zvâc de tremur
din adâncuri ...

Alergându-mi prin celule
cu un fiecare strop de gând ...
te simt pierdut în orice zi
într-un vechi necunoscut.

Te simt de fiecare dată
când mă săruți pe suflet...
și taci de teama ființei
ce fuge-n zări pierdute.

Mângâindu-mă pe creștet
doar cu litere străine ...
eu te simt de fiecare dată
când îmi cercetezi ființa ... 
  

Ți-aș scrie, suflete

Ți-aș scrie, suflete,
Ți-aș scrie de-ai ști să citești …
Ți-aș spune despre îngeri,
Despre îngeri care nu zbiară,
Ci care tac și dor,
Cerând în gând dreptate,
Așteptând ploi de vară
Să spele gânduri și ființe.

Ți-aș șopti, suflete,
Ți-aș șopti de-aș ști să asculți…
Ți-aș spune despre iubire,
Despre mâini care te ridică,
Despre brațul ce te cuprinde,
Păstrându-te pe tine,
Veghindu-ți binele miruit
Într-un somn al biruinței…

Ți-aș scrie, suflete,
Ți-aș scrie de-aș ști că înțelegi
Ți-aș scrie de ți-ar traduce gândul
Cele mai ne-nchegate rime,
Sorbite din altarul poeziei…
mi-aș scrie…

Sufletele de dincolo de ceruri …

Dincolo de ceruri, stau mândre, lenevind într-un dulce al neștiutului etern, sufletele. Istovite de mult horit în jurul soarelui, își mângâie pletele de-un blond îngeresc, bucurându-se de-o sărbătorească vreme tomnatică, prilej de închinat gânduri, de aruncat fiori ai ființării către lucrătorii gliei…

Smulge-mi aripa …

Se lasă-n tăcere amurgul.
Smulge-mi aripa stângă …
Zborul să mă doară,
Să m-alunge-n tine …
Se-ntunecă a noapte.
Sfarmă-mi ființa iar …
Toți porii să îmi fiarbă,
Să mă-ndrume spre tine.
Se zbate universul.
Străpunge-mi sufletul …
Ființa-ngenuncheze
La poalele umbrei tale.
Smulge-mi aripa dreaptă
Se ridică-n tăcere amurgul…
Durere zborul n-are
Când spre tine m-alungă.
Ființa mi se sfarmă
Sub noaptea-ntunecată…
Fierbinți îmi simt iar porii,
Spre tine mă-ndrumă.
La poalele umbrei tale
Ființa-ngenunchează.
Străpunge-mi sufletul…
Se zbate universul.

O plajă a sufletelor despuiate

n-aș fi vrut niciodată
să cunosc marea cu
plaja pe care sufletele
lenevesc despuiate,
așteptând ochi înfometați
să le soarbă ființa …

n-aș fi vrut niciodată
s-alerg desculță
printre firele mărunte
de-un nisip înfierbântat
de trupurile dezgolite
ale ființelor frământate …

n-aș fi vrut niciodată
să-mi înfrupt făptura
dintr-un apus în care
soarele însuși se pierde,
lăsând pe-aleile de valuri
urme de dor și foame…

De mână …

te-aș purta de-a pururi
de mână
sub murmurul soarelui arzând…
să nu-ți fie teamă.

te-aș ridica spre zări
necunosute
plutindu-ți zborul neîncetat…
spre a nu te pierde.

te-aș purta de-a pururi
spre târziu,
îndepărtându-l de tine…
să-i fie dor.

te-aș ridica spre zări
într-un cuvânt,
scuturându-ți sufletul de praf…
să nu simți durere

te-aș purta de-a pururi
de mână
sub murmurul soarelui arzând…
să nu-ți fie teamă.

Mă-ntorc în tine …

“Mă-ntorc în tine astăzi … când porțile universului îmi strâng ființa și-mi strâmtorează suflarea, când tresaltă iubire, fericire, sorbind din porii cerului … de teama prea-multului. Mă-ntorc în tine când cerul, vezi tu, mi se-nchină deasupra-mi și tot șuieră a pustiu în timpul meu… clocotind orele-ntr-o nebunie sfârtecată de sufletele îngenuncheate. Mă-ntorc într-un tine astăzi… suflete”

Din adânc …

Hai, suflet, rupe lantul
Și urlă din adânc.
Salvează-te de mine
Azi nu mai simt ce sunt
…
Suflete sângerânde aleargă
ținându-se de mâna
în tărâmul nopților neîmplinite.
…
Îţi sărut pe frunte tăcerea,
Umbre ni se-mbrățișează
Şi-ţi urmez paşii în taină …
Noaptea murmură a teamă…

La călcâiul universului

Hai să ne-alintăm
pe aripile nopții …
cercetând în adâncul universului,
spre a soarbe fir cu fir
fericirea infinită.

Hai să legănăm
de “noapte bună”
simțurile stelare-nghețate
între erele lumilor noastre,
cusute de zeci de orizonturi.

Hai să mi te dai
spre a te purta
alături de alte suflete șoptite
în șuvoaiele pierdute
de apusul arzând de ieri.

Hai să ne petrecem
de mână s-alergăm pe un drum,
împerechind zi de azi și de ieri,
spre a fi mai dulce noaptea
ce ne-așteaptă la călcâiul
universului.

Din mine …

Mohorât. Plouă de ore bune. Nu se mai oprește. Se inundă-n mine fiecare celulă, fiecare gând. Mi se cutremură orizontul. Ființa-mi însetată soarbe fiecare picur … Aproape se-nnoptează. Nu. E doar târziul nostru. Nu știi ? Privește ceasul. E ora la care ne cuprindem la mijlocul erelor noastre și târziul ne-apasă pleoapele. E ora la care cununi de rouă ne scaldă buzele sfârtecate de săbiile iuți ale soarelui de ieri. Azi nu e. Sunt doar pături cernite ce-mi întunecă văzul. Și din aceleași pături, curg valuri … Nu se mai oprește. Plouă de ore bune. Mohorât.

Dor …

Știi … te-am așteptat sa-mi vii…
cu brațul plin de dor să mă ridici spre culmi nebănuite,
să mă porți peste toate anotimpurile
și să-mi legeni gândurile de “noapte bună”.
Te-am așteptat cuminte într-un cotlon din azi și într-o fărâmă din acasă …

Mă bucuri …

Așa mă bucuri și-mi mângâi sufletul…
Mă știi și nu, dar mi-este bine.
M-alinți, mă cânți, mă tot reciți,
și mă citești în palmă
de fiecare dată când răsăritul
se-mpletește cu azi …
și-ți sunt …

Când nu te uiți la îngeri …

Când nu te uiți la îngeri,
ei râd și dansează
și se prind în horă în jurul lunii,
împletesc cununi din fire de mărgăritar,
își șoptesc cuvinte despre mâine
și-s fericiți cum tu n-ai ști
a fi vreodată.

Când nu te uiți la îngeri,
ei îți veghează ziua
și-ți vindecă trăirea
rănită-n ghimpi păgâni,
îți alintă sufletul cu-alese licori
din tărâmul ființelor străine …