luni, 9 aprilie 2012

Culege-mi, iubite ...

Culege-mi, iubite,

pic cu pic sărutul

din nisipul frământat

de pașii îndrăgostiților

care-și cântă

răsăritul … același …

an de an …



Alungă, iubite,

iar noaptea târzie

ce-nvăluie fără milă

și visele dulci de copile…

în care se scaldă flămânde

gânduri … gânduri străine …



Păstrează-mi, iubite,

o parte în tine

în care sufletul să îmi joace

amorul să-ți doarmă în vene

când norii din nou s-ar abate,

dar noi … noi vom fi …

în tine…

Ne ştiam ...

Ne ştiam de mici copii

când ne alergam prin vis

şi ne ascundeam prin praful

ridicat de paşi grăbiţi.



Mă ştiai din totdeauna,

îmi iubeai râsul sălbatic,

te jucai prin părul moale,

mă găseai fără să ştiu.



Te ştiam din prima zi

când mi te-ai oprit în cale

şi gustam din ploaia caldă

tu de-o parte, eu de-o parte.



Ne ştiam … şi încă vrem …

să ne ştim ca-ntâia oară …