luni, 25 aprilie 2011

Boala ta ...

Îţi sunt boala cea mai cruntă...
Sunt durere...sunt şi leac ...
Sunt otravă, smirnă sfântă...
Sunt şi înger, sunt şi drac ...

Sunt veninul pur din sânge; 
Noaptea ce-ţi apasă-n minte...
Fierea ce pe buze-ţi curge...
Reci fiori ce palma-ţi simte. 

Sunt năluca ce-ţi apare
Iar când zorii se ivesc...
Când în miezul zilei tale
Stele-n boltă „încolţesc“. 

Sunt fantasma ce-ţi aduce 
Ghinionu-n astă lume...
Ai ales să-ţi porţi o cruce, 
Mult prea grea... un singur nume. 

Sunt de-al nebuniei rod, 
Roi de rime-mi sar în simţuri, 
Leg cuvintele c-un nod
Şi le-arunc în patru colţuri ...

Sunt şi leacul nebuniei, 
Îndulcesc a ta durere, 
Doar mai bine să îţi fie ...
Să-ţi fiu caldă mângâiere ... 

25 aprilie 2011

joi, 14 aprilie 2011

Azi iubesc

iubesc primăvara 
ce-mi cântă balade, 
crengile ce-mi bat în geam, 
florile ce ies din coajă
cu parfum de lăcrămioare ...

iubesc soarele 

ce-mi scaldă chipul, 
păsări ce-mi încântă ziua, 
iarba verde ce tresare 
când răsuflă vântul cald ...

iubesc culoarea 

ce naşte speranţe, 
ce-ntregeşte tabloul 
de-al unei primăveri
cu gust de ... iubire ...

iubesc zâmbetul 

copilului ce suflă-n păpădie, 
jocu-n zbor al unor fluturi...
primăvară, visuri naşti, 
stinge dorul călător ...